CANPACK RECYCLING

Suntem parte a grupului CANPACK, singurul producător de doze din aluminiu din Romania și unul dintre liderii pieței mondiale de profil.

Preluam dozele din aluminiu de la produsele consumate și recuperăm acest material, singurul care poate fi reciclat continuu fără pierderea proprietăților.

Avem o experiență de peste două decenii și suntem cel mai mare jucător din domeniul reciclării dozelor din Romania. De asemenea, suntem singura companie din țară care respectă integral normele europene cu privire la protecția mediului și economia circulară.

Suntem implicați activ in educare, informare și conștientizarea importanței reciclării aluminiului prin diverse programe și administrăm EcoCan, singura rețea națională de aparate inteligente pentru preluarea dozelor de aluminiu direct de la consumatori. Prin acestea, încurajam comportamentul responsabil, creșterea cantităților de deșeuri recuperate si îndeplinirea țintelor europene și mondiale din domeniul reciclării.

Împreuna putem produce schimbarea pe care o dorim!

Quotation mark

Vrem să colectăm dozele uzate de aluminiu și să le trimitem la combinatele de aluminiu pentru a fi reciclate. Vom înființa o nouă companie, care se va numi CANPACK RECYCLING

Quotation mark

#Grupul CANPACK

Grupul CANPACK din care facem parte este singurul producator de doze din aluminiu din Romania si unul dintre cei mai mari la nivel mondial. Constienti fiind de impactul pe care activitatea noastra ca si producator o are asupra mediului, s-a dezvoltat de-a lungul timpului societatea CANPACK RECYCLING.

Informatii suplimentare

#Despre reciclare

Dintre toate ambalajele reciclabile, cel mai valoros este aluminiul din care sunt produse dozele. Aluminiul poate fi reciclat la nesfarsit fara sa-si piarda din proprietati spre deosebire de celelalte material reciclabile cum ar fi plasticul, hartia sau sticla care pot fi reciclate de un numar limitat de ori.

Informatii suplimentare

#Colectare selectiva

Colectarea selectiva a deseurilor de ambalaje de la populatie a devenit obligatorie numai pe hartie, in realitate lucrurile nu stau asa si, din pacate, mai este mult de lucrat. Colectarea selectiva ar trebui sa devina o prioritate pentru tara noastra si o misiune de autoeducare pentru noi.

Informatii suplimentare